APELUL Sindicatului "DEMNITATE" din 16 iulie 2020
A P E L
Prezidiul Consiliul Sindicatului ”Demnitate”, ca urmare a evenimentelor petrecute în fața Parlamentului RM, astăzi, 16 iulie 2020, cu îngrijorare constată văditele provocări din partea organizatorilor «protestului pașnic», și instigarea la acțiuni violente și nesupunere forțelor de drept ce asigurau ordinea publică.
Au fost admise atacuri verbale și fizice în adresa polițiștilor, care se află la datorie și asigurau regulamentar ordinea și securitatea publică, s-a manipulat opinia publică pe rețelele de socializare, s-a instigat la nesupunere și destabilizări în masă.
Stimați concetățeni!
Facem un apel către toți cetățenii Republicii Moldova, de a nu cădea pradă dezinformării, de a nu participa la ultragierea oamenilor legii!
Ne adresăm respectuos deputaților din toate partidele parlamentare, de a nu antrena Poliția în jocurile politice!
Poliţia reprezintă instituţia statului, este apolitică şi apără în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională interesele constituţionale a cetăţenilor Republicii Moldovei.
Solicităm respect muncii polițiștilor, conformarea la cerințele legale ale acestora în exercitarea obligațiunilor de serviciu, și respectarea demnității acestora!
Condamnăm comportamentul agresiv, violent al unor participanți la acțiunile de protest, criticăm chemările de destabilizare a ordinii publice în plină pandemie!
Prezidiului Consiliului Sindicatului
Demnitate
16.07. 2020