Demografia va creştere în ţara noastră
Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” la data de 22 ianuarie 2019, curent a participat împreună cu ex-ministru al Muncii, Sănătăţii şi Protecţiei sociale dna Ruxanda GLAVAN la emisiunea televizată „TEMA ZILEI”.
În cadrul acestei emisiuni s-a discutat despre indemnizaţia unică, pe care o primesc la momentul actual familiile la naşterea copilului, ce constituie 6.303 lei şi iniţiativa guvernării de a majora această indemnizaţie pînă la 10.000 lei.
La fel, s-a pus în discuţie şi măsura socială care va fi dispusă în premieră în ţara noastră cu privire la alocaţiile lunare în valoare de 200 lei pentru fiecare copil care nu a atins încă majoratul, 18 ani.
Pentru a privi emisiunea, apăsaţi aici