Plenara din 13 martie 2019 a Sindicatului „Demnitate”
Consiliului Sindicatului “Demnitate” s-a întrunit astăzi, 13 martie, în şedinţă plenară, pentru a discuta despre convocarea celui de-al III-lea Congres al organizaţiei sindicale, care se va desfăşura în luna mai a acestui an. Totodată, sindicaliştii au examinat mai multe chestiuni organizatorice legate de petrecerea acestei măsuri.
Astfel, cei prezenţi la şedinţă au discutat despre stabilirea normei de reprezentativitate şi procedura de delegare la lucrările Congresului dat, desfăşurarea Adunării de dare de seamă şi alegeri, aprobarea Regulamentului Congresului şi a organelor de lucru, procedura de alegere a preşedintelui Sindicatului “Demnitate”, participarea membrilor de sindicat la “Forumul liderilor sindicali”, cât şi odihna copiilor în perioada de vară și despre tratamentul balneo-sanatorial al membrilor de sindicat.
Mihail Laşcu, preşedintele Sindicatului “Demnitate”, a menţionat că un subiect prioritar pe agenda discuţiilor se referă reforma ce a urmat în urma adoptării Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi efectele acesteia. Alte chestiune de interes pentru sindicalişti au în vizor acordarea zilelor suplimentare plătite pentru efortul psihoemoţional, naşterea copiilor, plăţile pentru munca în regim de noapte, plăţile pentru orele de muncă peste program.
Preşedintele Laşcu a mai menţionat că în următorii cinci ani sindicaliştii din ramură îşi propun să intensifice şi să contribuie la dezvoltarea dialogului social şi la revendicarea noilor drepturi de muncă şi avantaje.
De asemenea, ca parte componentă a şedinţei convocate a avut loc şi seminarul cu genericul: „Rolul organelor sindicale la efectuarea controlului asupra implementării Legii nr.270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi a Hotărîrii Guvernului RM nr.1231 privind punerea în aplicare a prevederilor acestei legi”, unde s-a atras atenţia la aşa noţiuni de bază ca: partea fixă, partea variabilă, sporuri suplimentare, sporul pentru performanţă şi procedura evaluării activităţii profesionale, stabilirea sporului cu caracter specific.