Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă, de 63 de ani. Totodată,  stagiul com­plet de cotizare în cazul femeilor se va egala cu cel al bărbaților și va fi de 34 de ani. În acest sens, repre­zentantele  organizației de femei a sindicatelor au depus la Parlament un proiect privind plafonarea vâr­stei de pensionare. Angela Otean, președinta Comisiei de Femei a CNSM, a prezentat aleșilor poporu­lui mai multe argumente de ce fe­meile ar trebui să iasă mai devreme la pensie decât bărbații.

„Am venit cu propunerea ca din acest an să se stabilească un moratoriu pentru femei la 61 de ani și să nu mai crească vârsta de pensionare. Considerăm că, la momentul de față, în prag de pensionare sunt doamnele care au intrat în câmpul muncii după anul 1990 și au muncit pentru a avea stagiul de cotizare de 34 de ani în condiții nocive, în perioada de tranziție, cu salarii mici și ar fi ca un factor benefic ca dânsele să se pensi­oneze la 61 de ani, deși noi, ca sindicaliste, considerăm că era bine ca să rămână vârsta anterioară”, a relevat Angela Otean.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și-a exprimat de mai multe ori dezacordul privind intenția de a majora vârsta de pensionare a femeilor până la cea la care se pensionează bărbații, cu o even­tuală majorare a vârstei acestora până la 63 de ani. Potrivit sindicaliștilor, nivelul de viață din Republica Moldova nu poate fi compa­rat cu cel din țările vecine, unde speranța de viață depășește 80 de ani. Sindicaliștii au subliniat în repetate rânduri necesitatea sporirii eforturilor pentru a diminua pon­derea economiei informale, pentru a crește contribuțiile la bugetul asigurărilor socia­le de stat, a majora salariile și a îmbunătăți situația social-economică a cetățenilor.

Conform Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova, în anul 2022, durata medie a vieții pentru bărbații care au atins în anul 2022 vârsta de 65 de ani a constituit 12 ani, pentru femeile de aceeași vârstă – 15,7 ani. La nivelul țărilor UE, speranța de viață la 65 de ani în cazul femeilor constituia în medie 21,1 ani în 2022.

Analizele sindicaliștilor privind vârsta de pensionare a femeilor, conform datelor la nivelul UE, mai arată că pentru unele sta­te în care vârsta de pensionare a femeilor constituie 60 – 63 de ani, speranța de viață a femeilor la 65 de ani este mult mai mare. De exemplu: Norvegia – de 21,8 ani, Polonia –18,4 ani, Slovacia – 17,1 ani,  Austria – 21,1 ani, indicator ce este semnificativ mai mare decât cel din R. Moldova, starea de sănăta­te a femeilor din țara noastră fiind inferioară țărilor cu o speranță de viață mai mare.

Din 1 ianuarie 2024, persoanele pot so­licita reexaminarea pensiei în cazul în care au continuat activitatea după stabilirea/re­examinarea pensiei pentru limită de vârstă. Din 1 ianuarie 2024, se reexaminează și pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 2022, cu condiția că persoanele au realizat un stagiu de cotizare de la doi ani până la șapte ani. Ca urmare a indexării cu 6% din 1 aprilie 2024, pensia minimă pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare constituie 2777 de lei.

 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.20

Femeile sindicaliste din Republica Moldova și România unesc eforturile pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă

Femeile sindicaliste din Repub…

În perioada 18–19 iunie 2025, președinta Federației “SINDLEX”, dna Angela Otean și membrele Comisiei de Femei a Confederației Naționale a...

Read more

Iun.17

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” condamnă cu fermitate orice formă de violență îndreptată împotriva forțelor de ordine

Federația Sindicatelor din Mol…

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își exprimă profunda îngrijorare și se pronunță ferm în legătură cu evenimentele violente care au...

Read more

Iun.12

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

 Astăzi, data de 12 iunie 2025, în Cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a avut loc întrunirea între reprezentanții...

Read more

Iun.09

CNA - 23 de ani de activitate

CNA - 23 de ani de activitate

Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani...

Read more

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more