Sporirea competenţelor de lider ăn cadrul Sindicatului "Salvatorul"
În perioada 21 -22 februarie 2018 Sindicatul „SALVATORUL”, organizaţia membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a desfăşurat două seminare cu genericul: „Modificările şi completările la Codul muncii RM şi importanţa acestora pentru activitatea organizaţiilor sindicale primare, în scopul protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat”.
Primul seminar s-a desfăşurat în Direcţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din mun. Bălţi, în cadrul căruia s-au întrunit liderii de sindicat din regiunea Nord.
Alexandru Gobjilă, prim-vicepreşedinte a Federaţiei „SINDLEX” a informat liderii sindicali despre noile modificări şi completări ale Codul muncii RM şi a explicat importanţa acestora pentru subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Pe lîngă modificările şi completările la legislaţia muncii, în cadrul acestui seminar au fost examinate şi amendamentele la Codul contravenţional al RM cu privire la acţiunile legate de încălcarea legislaţiei muncii de către angajatori.
S-a subliniat, în mod special faptul că organele sindicale trebuie să identifice fără întîrziere premisele pentru nerespectarea drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat şi să propună măsuri de eliminare a situaţiilor conflictuale, respectând în strânsă cooperare, principiile şi formele de bază ale parteneriatului social cu conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul competenţelor conferite de art.386 al Codului muncii RM.
La data de 22 februarie, curent, seminar analogic a fost petrecut şi în mun.Chişinău, în cadrul Centrului Republican de instruire al IGSU, la care au participat atît liderii de sindicat, cît şi şefii de servicii şi subdiviziuni.
"Dialogul Social" 13.02.2018
Репортаж о встрече членов Федерального Совета с нашими партнерами из Международной Евразийской Федерации "Металлист" в передаче "Dialogul Social"
Ministrul de Interne afirmă că sunt necesare măsuri drastice împotriva consumului excesiv de alcool
Funcţionarii trebuie pedepsiţi mai dur decât oamenii simpli, atunci când încalcă Regulamentul circulaţiei rutiere. De această părere este ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, care a participat aseară la emisiunea Replica de la Prime.
"Noi am început de la Ministerul de Interne şi au angajaţii noştri de poliţie şi atunci când cineva se prezintă cu o legitimaţie este un funcţionar el va fi pedepsit şi mai dur decât oamenii simpli. Cu cât mai înaltă este funcţia şoferului în stare de ebrietate cu atât trebuie să fie şi mai dură", a spus ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.
Ministrul de Interne afirmă că sunt necesare măsuri drastice împotriva consumului excesiv de alcool.
"80 de procente din violuri, omoruri au fost săvârşite în stare de ebrietate. Această problemă a alcoolului trebuie rezolvată. Schimbarea politicii în domeniul alcoolului va rezolva din aceste probleme", a afirmat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.
Федерация Профсоюзов Молдовы "SINDLEX" приветствует любую инициативу, что касается социального жилья или помощи молодым семьям в нашей стране.
Председатель Федерации "SINDLEX" принял участие в четверг 8 февраля в обсуждении темы социального жилья для молодых специалистов в рамках телепередачи "День за днём".
Он приветствовал данную инициативу Муниципального Совета мун.Кишинэу и выразил пожелание распространить эту добру. практику по всей стране.
Видео передачи можно посмотреть здесь
Instruirea liderilor sindicali – prioritate în Federaţia „SINDLEX”
În cadrul Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a demarat instruirea planificată pentru perioada 17- 31 ianuarie 2018, care s-a desfăşurat în toate organizaţiile membre a Federaţiei, precum sunt: Sindicatul „DEMNITATE”, Sindicatul „VIITORUL”, Sindicatul „SALVATORUL”, Sindicatul „SindMAI”, Sindicatul „FRONTIERA”.
În cadrul acestui seminar liderii s-au familiarizat cu modificările şi completările Codului muncii RM, Legii cu privire la funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Legii securităţii şi sănătăţii în muncă ale altor acte legislative şi normative ce conţin normele dreptului muncii.
La fel, liderii împreună cu formatorii au abordat aşa subiecte ca: sarcinile organelor sindicale asupra executării Contractelor colective de muncă şi a convenţiilor colective; rolul părţilor parteneriatului social de diferite niveluri în procesul determinării şi realizării drepturilor şi intereselor sociale şi economice ale angajaţilor.
Totodată, Consiliului General al Federaţiei „SINDLEX” la data de 31 ianuarie 2018, făcut bilanţul activităţii pe parcursul anului 2017 şi s-au trasat obiectivele pentru anul 2018, prioritar fiind instruirea, recrutarea şi apărarea membrilor de sindicat.
More Articles...
Subcategorii
Page 82 of 133
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

77787980818283848586