COMUNICATUL Comitetul Federal al Federației “SINDLEX”
În ultimul timp, unii politicieni și unele surse mass - media se expun nefondat și denigrator pe marginea activității Ministerului Afacerilor Interne, invocând suspiciuni generalizate privitor nivelul de corupție a angajaților MAI, inclusiv la angajarea și promovarea în carieră, fără a prezenta probe privind suspiciuni invocate, ori aceste declarații necesită a fi anunțate și contracarate imediat de organele specializate în prevenirea și combaterea corupției.
Comitetul Federal al Federației “SINDLEX” își exprimă dezacordul privind atacurile politice și mediatice în vederea frecventei defăimări ai imaginii funcționarului public cu statut special, care asigură ordinea publică și securitatea cetățenilor și are nevoie de susținerea și încrederea nemijlocită a cetățenilor în activitățile sale.
Considerăm că Poliția și toate structurile Ministeriale trebuie să fie în afara declarațiilor politice și să servească cetățenii cu respect și conform legislației.
Cazurile existente de corupție în rândul angajaților MAI, urmează a fi sesizate neapărat Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI la linia fierbinte cu nr. de tel. 1520, sau prin adresa electronică Этот адрес электронной почты защищен от спам-ботов. У вас должен быть включен JavaScript для просмотра. .
Comitetul Federal al Federației “SINDLEX”