XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”
Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate a Sindicatului „DEMNITATE”. La eveniment au participat lideri sindicali din ramură, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), ex-deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, ex-ministru al Afacerilor Interne, parteneri internaționali și naționali, membri fondatori.
Angela Otean, președinta Sindicatului „DEMNITATE”, a declarat că organizația pe care o conduce a fost și continuă să fie o „voce motrică” a salariaților din sistemul de ordine publică, contribuind activ la apărarea drepturilor acestora. Printre realizările importante, a menționat semnarea în 2018 și 2023 a Contractului colectiv de muncă, care include beneficii semnificative pentru angajați și a fost apreciat pentru impactul pozitiv asupra acestora.
În discursul său, Igor Zubcu, președintele CNSM, a felicitat Sindicatul „Demnitate” pentru cei 15 ani de activitate, remarcând rezultatele notabile obținute în apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi. Totodată, el a accentuat importanța identificării unor soluții pentru majorarea salariilor în ramură, subliniind necesitatea unui dialog social constant și eficient.
Cu ocazia evenimentului, liderii sindicali din ramură au fost distinși cu diplome și medalii oferite de Sindicatul „DEMNITATE”, în semn de recunoaștere a activității lor.
Amintim că Sindicatul „DEMNITATE” a fost fondat pe 26 octombrie 2009, când un grup de 22 de polițiști, reprezentând diverse subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne, au decis să își unească forțele pentru a asigura respectarea drepturilor sociale și de muncă ale salariaților. De-a lungul anilor, sindicatul s-a consolidat ca o organizație de încredere, dedicată apărării intereselor angajaților din sistemul de ordine publică.