FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024
De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a întrunit la Forumul liderilor sindicalii, în perioada 7-9 iunie curent, la casa de odihnă „Perlele Nistrului” din Vadul lui Vodă, circa 400 lideri sindicali.
Scopul activității a fost de a consolida capacitățile organizațiilor sindicale și de a dezvolta parteneriatul social.
Membrii de sindicat ai organizațiilor membre din cadrul Federației “SINDLEX”, Sindicatul „DEMNITATE”, Sindicatul „FRONTIERA”, Sindicatul „GARDIANUL”, Sindicatul „SALVATORUL”, Sindicatul „SINDMAI” şi Sindicatul „VIITORUL”, participanţi la Forum au trasat obiectivele, au identificat problemele cu care se confruntă mişcarea sindicalistă, cît și au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul constructiv pentru măsurile pe care le întreprinde Guvernul Republicii Moldova cu scopul de a spori garanțiile economice și sociale ale angajaților.
În cele două zile ale Forumului, sindicaliștii au organizat și participat la activități cultural - sportive.