Sindicatul "VIITORUL" a semnat o nouă Convenție colectivă (nivel de ramură) pentru anii 2021-2026
În urma negocierilor colective, la data de 5 mai 2021, președintele Sindicatului Angajaților din Învățământ și Educație “VIITORUL”, Mihail Lașcu și ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Lilia Pogolșa au semnat Convenția colectivă (nivel de ramură) pentru anii 2021-2026.
Obiectivul principal al noilor prevederi incluse în Convenție constituie sporirea protecției drepturilor și intereselor legitime și asigurarea garanțiilor social-economice ale salariaților, membrilor de sindicat; îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarizare a cadrelor didactice; respectarea drepturilor la salarizare și angajare; în cazul angajării cadrelor didactice pe perioadă determinată, care include întregul an școlar, îmbunătățirea resurselor financiare alocate domeniului educației și altele.
Prin acordul părților a fost stabilit, că remiterea către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecție Sociale a unui exemplar al Convenției colective (nivel de ramură) pentru anii 2021-2026 va fi realizată de către Sindicatului Angajaților din Învățământ și Educație “VIITORUL”.
Astfel, în data de 6 mai 2021, în conformitate cu prevederile Codului muncii, articolul 38, alineatul 2, exemplarul Convenției colective (nivel de ramură) a fost prezentat la Ministerul de resort.
Convenția colectivă (nivel de ramură) pentru anii 2021-2026 poate fi accesată AICI