Protejarea drepturilor de muncă şi garanţiilor sociale ale funcţionarilor publici cu statut special

Astăzi, 11 august, în incinta Institutului Muncii s-a desfășurat masa rotundă cu genericul „Protejarea drepturilor de muncă şi garanţiilor sociale ale funcţionarilor publici cu statut special”.

Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a reușit să aducă la masa de dialog reprezentanți ai puterii legislative, executive, ai societății civile și sindicatelor. La eveniment au participat deputaţi ai Parlamentului și membri ai Guvernului Republicii Moldova, factori de decizie din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerului Apărării, Serviciului de Informație și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Centrul Național Anticorupție, Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General Situații de Urgență, Administrația Națională a Penitenciarelor, conducerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, președintele Organizației de veterani ai MAI, președinta Asociației Femeilor din Poliție, președinți de sindicat, dar și lideri sindicali din Sindicatul “Demnitate”, “Frontiera”, “Salvatorul”, “SindMAI”, “Gardianul”, uniuni sindicale.

Pe agenda de lucru au fost trasate un șir de chestiuni ce urmau în mod urgent de a fi puse în discuție, primite decizii și create condiții de ajustare legislativă.

Finalmente, după dezbateri, consultări și puncte de vedere expuse, s-a menționat importanța și necesitatea de a ne uni pe această platformă sindicală având un scop comun de a proteja și menține drepturile, garanțiile sociale și juridice existente la moment, dar și a le extinde în condițiile respectării dreptului la sănătatea și securitatea muncii.

Președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, dl deputat Dan Perciun, a reiterat disponibilitatea și deschiderea pentru un dialog social transparent și constructiv. Inițiativa dumnealui de a pune în discuție diverse situații incerte și eronat tratate s-a soldat cu rezultate imediate. Următoarea săptămâna vor fi organizate ședințe a unui grup restrâns care se v-a întruni mai întâi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, apoi la Parlament.

De asemenea, dl deputat Perciun a combătut toate speculațiile privind tentativele de dezinformare a funcționarilor publici cu statut special și militarilor în vederea înrăutățirii legislației speciale și lezarea de drepturi și garanții.

Secretarul general al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” dna Angela Otean a menționat că, “la moment traversăm o perioadă în care este foarte greu să-ți definești prioritățile, pentru că sunt atâtea de făcut în condițiile unei stări de urgență. Dar să nu uităm că, statul are obligația de a remunera funcționarii publici cu statut special astfel încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilitățile lor și să fie pe măsura statutului şi funcțiilor pe care aceștia le exercită.”

Președintele CNSM dl Igor Zubcu, a subliniat importanța activității funcționarilor publici cu statut special și eforturile lor în procesul de gestionare a crizei pandemice și crizei refugiaților ucraineni. Natura activității acestora implică riscuri majore și o responsabilitate deosebită pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite, și, respectiv, drepturile ce le revin în cadrul raporturilor de muncă urmează să țină cont de aceste aspecte. Liderul sindical a accentuat că sunt necesare măsuri care să asigure o muncă și un trai decent funcţionarilor publici cu statut special. “A devenit mult mai necesară asigurarea unui salariu decent, care să acopere necesitățile personale și a familiei, o protecție socială adecvată, măsuri pentru reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie și condiții de muncă sigure și inofensive pentru sănătate”, consideră Igor Zubcu.

Secretara de stat al MAI dna Jana Costachi a menționat necesitatea de a menține pachetul social intact și eforturile de a identifica surse financiare în vederea remunerării corespunzătoare a salariaților MAI.

Dna Nadejda Burciu, secretar de stat al Ministerului justiției a atenționat necesitatea acută de a analiza riscurile la care este supus salariatul neprotejat în condițiile muncii în penitenciare și necesitatea de a interveni cu nou cadru legislativ în vederea consolidării capacităților instituționale.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, dl Viorel Cernăuțeanu în discursul său a abordat o problemă sistemică, cea a salarizării inadecvate în domeniul securității naționale, apărare și ordine publică și impactul asupra calității muncii, și extenuării resursului uman.

La fel, aceiași linie de idei a fost susținută de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor dl Anatolie Falca, care pe lângă cele discutate a invocat și lipsa sentimentului patriotic și devotament ale personalului tânăr.

Dna Liuba Jignea - Suveica director adjunct al ANP și dna Cristina Schimbov, președinta Asociației Femeilor din Poliție au militat pentru respectarea egalității de șanse și respectarea dreptului la maternitate a femeii fpss, cât și menținerea drepturilor de muncă și sociale existente. Toți cei adunați au concluzionat că intenția de ai aduna pe platforma sindicală pentru a discuta subiecte importante ale dreptului muncii a fost una eficientă și a avut un scop constructiv.

 

Ultimime stiri

Prev Next

Iun.25

Federația Sinidicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federatia  PUBLISIND din Romania au semnat  un Acord de colaborare pe termen de 5 ani

Federația Sinidicatelor din Mo…

Astăzi, 25 iunie 2025,  Federația Sinidicatelor din Moldova „SINDLEX” și Federatia  PUBLISIND din Romania, ca urmare a unor negocieri bilaterale,...

Read more

Iun.24

Consolidare, cooperare și inițiativă: prioritățile Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”

Consolidare, cooperare și iniț…

Astăzi, 24 iunie 2025, cu prilejul Zilei Universale a Iei, în incinta Institutului Muncii a avut loc Ședința Plenară a...

Read more

Iun.23

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIULUI PUBLIC

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SERVICIU…

Astăzi, 23 mai 2025, comunitatea internațională sărbătoreste Ziua Serviciilor Publice, sărbătoare lansată de EPSU, care pledează pentru servicii publice puternice, accesibile și...

Read more

Iun.20

Femeile sindicaliste din Republica Moldova și România unesc eforturile pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă

Femeile sindicaliste din Repub…

În perioada 18–19 iunie 2025, președinta Federației “SINDLEX”, dna Angela Otean și membrele Comisiei de Femei a Confederației Naționale a...

Read more

Iun.17

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” condamnă cu fermitate orice formă de violență îndreptată împotriva forțelor de ordine

Federația Sindicatelor din Mol…

Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își exprimă profunda îngrijorare și se pronunță ferm în legătură cu evenimentele violente care au...

Read more

Iun.12

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

COLABORARE INTERNAȚIONALĂ

 Astăzi, data de 12 iunie 2025, în Cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova a avut loc întrunirea între reprezentanții...

Read more

Iun.09

CNA - 23 de ani de activitate

CNA - 23 de ani de activitate

Președinta Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, dna Angela OTEAN, a participat la evenimentul festiv dedicat aniversării a 23 de ani...

Read more

Iun.07

Forumului Sindical al Poliției de Frontieră „Dialog, Unitate și Tradiție”.

Forumului Sindical al Poliției…

În perioada 6–7 iunie 2025, în localitatea Vadul lui Vodă, Asociația Sindicală „Frontiera” a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a...

Read more

Iun.06

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULUI!

FELICITARE-ZIUA SINDICALISTULU…

7 IUNIE -ZIUA SINDICALISTULUI!

Read more

Iun.06

Felicitare-XII ani de activitate a Sindicatului "GARDIANUL"

Felicitare-XII ani de activita…

STIMAȚI COLEGI, Cu ocazia împlinirii a 12 ani de activitate, dorim să adresăm cele mai sincere felicitări conducerii și tuturor membrilor...

Read more

Iun.04

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Congresul al VI-lea al Sindicatului "VIITORUL"

ÎN VIITOR CU „VIITORUL” – Cong…

Pe data de 4 iunie 2025, în incinta Institutului Muncii, a avut loc cel de-al VI-lea Congres al Sindicatului „VIITORUL”,...

Read more

Mai.28

Festivalul ” Cântec, joc și voie bună”- ediția a XX-a

Festivalul ” Cântec, joc și vo…

Cea de-a XX-a ediție a festivalului „Cântec, joc și voie bună”, organizată de Asociația sindicală raională a Sindicatului „Viitorul” din...

Read more

Mai.20

Participare la audieri publice privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor

Participare la audieri publice…

Astăzi, 20 mai 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației Sindicatelor din Moldova și a Comisiei de Femei a Confederației Naționale...

Read more

Mai.19

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SINDICALISTĂ” - EDIȚIA A III

“MAMA, TATA ȘI EU – FAMILIE SI…

La data de 18 mai , curent, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a marcat cu tradițională bucurie Ziua Familiei și...

Read more

Mai.10

Vizită sindicală la Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna – un pas important pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul sindical

Vizită sindicală la Școala Naț…

În perioada 5-8 mai 2025, o delegație sindicală din Republica Moldova, condusă de doamna Angela Otean – președinta Federației Sindicatelor...

Read more

Apr.11

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX” s-a întrunit în ședință

Comisia de ramura pentru negoc…

Comisia de ramura pentru negocieri și consultări colective MAI și FSM „SINDLEX”, și-au reluat activitatea, urmare a întrunirii în ședință...

Read more

Apr.09

Școla Sindicală din Moldova, ediția a XI-a a fost lansată

Școla Sindicală din Moldova, e…

Astăzi, 9 aprilie, curent a avut loc evenimentul de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova,...

Read more

Mar.28

Forumul Sindical Național " Sinergie Sociala"

Forumul Sindical Național …

Federația Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" reprezentată de peste 280 de  participanți, lideri sindicali din cele 6 sindicate: Sindicatul "DEMNITATE",  Sindicatul...

Read more

Mar.11

Activități ce consolidează femeile în sindicate

Activități ce consolidează fem…

  Delegația Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de  7 martie curent, a participat la cel de al XXX -...

Read more

Mar.04

Unite prin diversitate: Pledoarie feminină pentru solidaritate sindicală!

Unite prin diversitate: Pledoa…

În ajunul zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX” a organizat la data de...

Read more

Mar.02

RECUNOȘTINȚĂ ȘI  OMAGIU

RECUNOȘTINȚĂ ȘI OMAGIU

Pe 2 martie, Republica Moldova marchează Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată comemorării eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru...

Read more

Feb.12

Standard de personal pentru instituțiile penitenciare

Standard de personal pentru in…

Resursele umane reprezintă un element vital în cadrul oricărei organizații, contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor și la succesul pe termen...

Read more

Feb.11

CNSM aprofundează cooperarea cu Confederația Generală Italiană a Muncii (CGIL)

CNSM aprofundează cooperarea c…

Pe 7 februarie 2025, doamna Angela Otean, președinta Federației „SINDLEX”, împreună cu delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM),...

Read more

Feb.03

Seminarul internațional: „Dialogul social, un element cheie în construirea unei democrații autentice, spre o extindere de succes a Uniunii Europene”.

Seminarul internațional: „Dial…

În conformitate cu planul de activitate al Comitetului Federal al Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” pentru anul 2025 și ca...

Read more

Ian.17

Ședința de dare de seamă a Consiluiului Sindicatului "VIITORUL"

Ședința de dare de seamă a Con…

Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie „VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, la data de     ...

Read more

Ian.10

Plenara Sindicatului “GARDIANUL”

Plenara Sindicatului “GARDIANU…

La data de 10 ianuarie 2025 s-a desfășurat plenara Sindicatului „GARDIANUL”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. La ședință...

Read more

Ian.09

COMUNICAT - Sindicatul "DEMNITATE"

COMUNICAT - Sindicatul "D…

Ca urmare a apariției pe un canal de Telegram a unei noutăți cu tentă de dezinformare și denigrare a activității...

Read more

Dec.26

Copii membrilor Federației „SINDLEX” au trăin emoții de neuitat

Copii membrilor Federației „SI…

În ajunul Crăciunului pe stil nou și al Sărbătorilor de iarnă, copiii membrilor de sindicat din cadrul Federației „SINDLEX” au...

Read more

Dec.24

Comisia de dialog social "angajator-salariat" dintre ANP și Sindicatul "GARDIANUL"

Comisia de dialog social …

La data de 23 decembrie 2024 s-a desfășurat ședința Comisiei de dialog social  „angajator - salariat” între Administrația Națională a...

Read more

Dec.16

Seminar internațional- schimb de bune practici practici

Seminar internațional- schimb …

În perioada 9-15 decembrie 2024, 25 de lideri sindicali din cadrul Sindicatului "DEMNITATE", Sindicatului "FRONTIERA", Sindicatului "GARDIANUL" și Sindicatului "VIITORUL"...

Read more

Dec.12

Parteneriatul social

Parteneriatul social

Astăzi, 13 decembrie 2024, conducerea Sindicatului „Viitorul” și membrii Consiliului Sindicatului au avut o întrevedere cu ministrul Educației și Cercetării,...

Read more

Dec.12

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “DEMNITATE”

XV ANI DE ACTIVITATE A SINDICA…

Pe 12 decembrie 2024, în incinta Institutului Muncii, a avut loc ședința festivă dedicată aniversării a XV ani de activitate...

Read more

Dec.09

FEMEILE SINDICALISTE "UNITE PRIN ACȚIUNE"

FEMEILE SINDICALISTE "UNI…

La data de 6 decembrie 2024, circa 60 de lidere sindicaliste din cadrul Federaţiei “SINDLEX”, au participat în format off-line...

Read more

Dec.05

DECLARAȚIE

DECLARAȚIE

Comitetul Federal al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, își exprimă dezacordul cu prevederile proiectului Legii bugetului de stat pentru anul...

Read more

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more