Modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele de organelor afacerilor interne şi impactul care poate submina sistemului de securitate naţională.

 

 

 

 

 

   Şedinţa Extraordinară a Consiliului General al Federaţiei „SINDLEX”

La data de 28 noiembrie în incinta  Institutului Muncii CNSM a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului General al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, care a pus în  discuţie modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din  corpul de comandă şi din trupele de organelor afacerilor interne şi impactul care poate submina sistemului de securitate naţională.

     În şedinţă sau întrunit membrii Consiliului General al Federaţiei „SINDLEX”, membrii fondatori ai sindicatului, reprezentanţii asociaţiilor ofiţerilor şi veteranilor organelor de drept.

      Dl Mihail Laşcu, Preşedintele Sindicatului „Demnitate”, care este parte componentă a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a declarat că Sindicatul nu susţine propunerile autorilor proiectului de a trece  beneficiarii pensiilor din  organele de forţă  sub egida CNAS. Colaboratorii organelor din forţă se bucură de pensii speciale care, cu toată stima şi respectul faţă de reprezentanţii altor domenii a economiei naţionale, se stabilesc pentru riscul profesional, care există zilnic în activitatea acestor structuri, pentru jurământul de a-şi sacrifica viaţa în lupta împotriva criminalităţii şi apărarea securităţii publice şi a ordinii publice în ţară.

   În discuţii membrii Consiliului General au susţinut poziţia conducerii  Federaţiei „SINDLEX”, mai mult ca atât dl  M.Laşcu  a demonstrat celor prezenţi la şedinţă avizele negative prezentate la Guvern din partea tuturor organelor de forţă, inclusiv şi MAI RM. Unii din membrii Consiliul General au declarat necesitatea ieşirii la acţiunile de protest conform  legislaţiei în vigoare. Majoritatea membrilor Consiliului General s-a expus pentru căutarea căilor de a soluţiona problema prin dialog şi negocieri cu Guvernul.

    Participanţii la lucrările Consiliului General dl Victor Catan, ex-ministru şi preşedintele Asociaţiei obşteşti a Ofiţerilor Organelor de Drept, dl Mihail Badea, Preşedintele Prezidiului Consiliului veteranilor organelor afacerilor interne şi trupelor de carabinieri au menţionat că prevederile propuse riscă să încalce principiul recunoştinţei faţă de loialitate, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, funcţionari publici cu statut special şi alte categorii de angajaţi, precum şi familiile acestora în decursul  activităţii.

     Dna Angela Otean, secretar General al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a subliniat faptul că, pentru a stopa această iniţiativă este necesar de a apela la toate autorităţile cu iniţiativă legislativă, pentru a nu admite adoptarea legii şi a chemat încă o dată la iniţierea unui dialog social în format mai lărgit cu prezentarea tuturor punctelor forte susţinerii punctul nostru de vedere.

     Această iniţiativă a fost susţinută de toate persoanele prezente la şedinţa Consiliului şi care şi-au exprimat încrederea că vom fi susţinuţi în activitatea dată.

   Consiliul General al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a hotărât convocarea mesei rotunde sub egida Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 30.11.2016 cu reprezentaţii organelor de forţă, veteranii acestor structuri, reprezentanţii societăţii şi  Organizaţiilor non-guvernamentale şi expedierea adresărilor pe numele Prim-ministrului RM, Preşedintele Parlamentului, preşedinţilor Comisiilor permanente ale Parlamentului RM, cu solicitarea  de a nu adopta modificarea legii sus indicate, iar  Preşedintelui Republicii Moldova solicitarea de nu a promulga modificările în caz de adoptarea acestor modificări de către deputaţii Parlamentului RM.

  

 

 

 

 

 

D E C L A R A Ţ I E Sindicatul contestă modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne

 D E C L A R A Ţ I E

Sindicatul contestă modificarea

Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne

        Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională în domeniul  protejării şi  respectării drepturilor social-economice  şi de muncă a membrilor de sindicat, în  urma  aprobării  de către  Guvernul RM la data de 23 noiembrie  2016 a Poiectului de lege pentru modificarea  şi completarea Legii asigurării cu pensii a militarilor  şi a persoanelor din corpul de comandă   şi din trupele organelor afacerilor interne, îşi exprimă dezacordul privind   această decizie pripită şi inoportună,  care direct  subminează   securitatea naţională.

         Dorinţa CNAS şi a MMPSF de a prelua atribuţiile de stabilire şi plată a pensiilor angajaţilor structurilor de  forţă (Ministerului Afacerilor Interne,  Centrului Naţional Anticorupţie, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţie şi  Securitate, Departamentului instituţiilor  penitenciare, Serviciului Protecţie  şi Pază de Stat )  reprezintă o dorinţă subiectivă de a consolida  sistemul unic de pensii,  fără a ţine cont de faptul că categoriile respective de beneficiari fac parte din organele de menţinere a securităţii statului, multe subdiviziuni activează sub acorerire operativă, unele inscripţii din dosarele  personale a unor perioade de activitate  sunt secretizate şi nu pot fi  accesibile pentru  evidenţa  unică de pensionari.

        

Ţinem să amintim încă odată, că conform legislaţiei  în vigoare, achitarea pensiilor  angajaţilor organelor de forţă, cât şi a indemnizaţiilor de tot genul, se efectuează din bugetul de stat, ceea ce nu înrăutăţeşte nici de cum starea  Fondului de Asigurări Sociale, şi scuteşte CNAS de volumul de muncă, resurse umane şi materiale.

Considerăm că Prim-ministrul a fost dezinformat asupra impactului adoptării unei astfel de  legi de către grupul de lucru  şi autorii concepţiei de reformare a sistemului  de pensii  din RM. Autorii au evitat să prezinte  informaţii despre reglementări  legislative similare din alte state ale Uniunii Europene, dar şi  din CSI, în care atribuţia de stabilire  şi calcul a pensiilor autorităţilor de forţă, a personalului autorităţilor  naţionale din domeniul asigurării securităţii statului  să fie efectuată de o autoritate civilă, deoarece  nu prea există astfel de practice.

În concluzie, FSM “SINDLEX” îşi exprimă dezacordul total în vederea  acestei îniţiative legislative cu impact negativ asupra sistemului asigurării securităţii naţionale, înrăutăţirea condiţiilor de pensionare a  funcţionarilor cu statut special,  pierderea  legăturii a autorităţilor  publice centrale cu pensionarii         săi, destrămarea organizaţiilor de veterani consolidaţi şi pe criterii de  unitate  a sistemului  de pensionare, etc,  şi solicităm  anularea  Hotărîrii privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, ca fiind unul  nefondat şi  antisocial în adresa  angajaţilor  organelor de forţă. Tot aici, chemăm încă odată la iniţierea unui dialog social în format mai lărgit cu prezentarea tuturor punctelor forte susţinerii  punctului nostru de vedere.

Solicităm pe această cale, în caz de înaintare a acesteia  în Parlamentul RM,  a sprijinului   Comisiei parlamentare pentru securitatea statului şi  ordine publică, a  deputaţilor tuturor fracţiunilor parlamentare pentru a stopa   ruinarea sistemului  securităţii naţionale.

 Ne rezervăm  dreptul de   manifestări şi proteste  în vederea  revendicării şi apărării drepturilor de muncă a funcţionarilor cu statut special.

 http://www.infotag.md/reports/774294/

 Comitetului  Federal al Federaţiei  Sindicatelor

din Moldova „SINDLEX”

 

PROIECTUL de lege pentru modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 

 

 

 

 

Sindicatul contesta iniţiativa MMPSF privind modificarea Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993 asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne

 

Comitetului Federal al Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională în domeniul  protejării şi  respectării drepturilor social-economice  şi de muncă a membrilor de sindicat, în contextul iniţiativei Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi familiei de a opera  modificări şi completări  în  Legea nr.1544-XII din 23 iunie 1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din  trupele organelor afacerilor interne, se expune asupra următoarelor:

 Proiectul completărilor şi modificărilor al Legii  nr.1544-XII din 23 iunie 1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor  afacerilor interne, în condiţiile aprobării acesteia, are  drept scop direct preluarea de către  CNAS a  secţiilor de pensionare din subordinea structurilor de forţă  şi  gestionarea în continuare a pensiilor de referinţă.

Pasul doi, şi practic  cel care de fapt constituie motivul  solicitării preluării în gestionare a unui volum extrem de  mare şi complicat, este cel de aplicare a dreptului instituţional în vederea modicifării  prevederilor Legii nr.1544-XII din 23 iunie 1993,  cu unificarea în unele cazuri şi majorarea în alte cazuri, a condiţiilor de pensionare a militarilor şi angajaţilor afacerilor interne, termenilor şi altor aspecte procedurale de stabilire a  pensiilor, ceea ce considerăm  că este  inoportun.

Cunoaştem poziţia  Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei expusă public, în vederea promovării la nivelul Guvernului a iniţiativei de a oblige angajaţiî  din  ministerele de forţă, funcţionari cu statut special, asiguraţi prin lege din bugetul de stat, pe principiul obligativităţii să participe contributiv la formarea Fondului de Asigurări Sociale, ceea ce contravine  prevederilor  legilor speciale la compartimentul protecţie sociala şi juridică  a angajaţilor cu statut special, mai ales că implicarea  acestor  entităţi în  sistemul  de menţinere a ordinii publice şi secturităţii statului  este unul esential şi primordial, îar  retribuirea muncii acestora în condiţiile  prezentului este sub limita tuturor  criticilor, salariul mediu lunar cu toate adaosurile a unui funcţionar public cu statul special constituie circa 3500-5000 lei,  fiind demult sub media pe economie.

Hotărîrea Curţii de Conturi nr.39 din 27 octombrie 1995 a costatat că elaborarea politicilor privind asigurarea cu pensii a militarilor se efectuează de autorităţile  centrale de specialitate, acestea nediţinînd atribuţii exhaustive în domeniul dat. În temeiul respectiv, pornind de la principiul consolidării sistemului  securităţii statului,  menţinerea unei transparenţe  limitate  în vederea accesului la datele   sistemului de pensionare militar, îm vederea ocrotirii unor categorii  de angajaţi şi ulterior pensionari care activează în condiţii speciale, e necesar de a modifica  legislatia specială, acordînd eshaustiv  drepturi  şi atribuţii  de pensionare a angajaţilor cu statut special, pentru exluderea  unor interpretări eronate.

 Ţinem să amintim încă odată, că conform legislaţiei  în vigoare, achitarea pensiilor  angajaţilor organelor de forţă, cît şi a indemnizaţiilor de tot genul, se efectuează din bugetul de stat, ceea ce nu înrăutăţeşte nici de cum starea  Fondului de Asigurări Sociale, şi scuteşte CNAS de volum de muncă, resurse umane şi materiale.

Totodată,   recomandăm  practica de reformare a sistemului de pensionare din Romănia, care în anul 2010 au încercat aceiaşi abordare privind  unificarea pensiilor  pe ţară,  modificînd doar unele prevederi ale  legii pensionării militarilor, lăsînd casele de pensionare departamentale în subordonarea  autorităţilor centrale de specialitate, ca în 2016  să renunţe  la toate  amendamentele   admise anterior, sistemul de pensionare a  militarilor revenind doar prioritate şi   atribuţie organului central de specialitate.  

În concluzie, FSM “SINDLEX” îşi exprimă dezacordul total în vederea promovării unor îniţiative legislative cu impact negativ asupra sistemului asigurării securităţii naţionale, înrăutăţirea condiţiilor de pensionare a  funcţionarilor cu statut special,  pierderea  legăturii a autorităţilor  publice centrale cu pensionarii săi, destrămarea organizaţiilor de veterani consolidaţi şi pe criterii de  unitate  a sistemului  de pensionare, etc, şi solicită retragerea acestor propuneri legislative, ca fiind unele nefondate şi cu impact negativ în adresa  angajaţilor  organelor de forţă.

 

Comitetului  Federal al Federaţiei  Sindicatelor

din Moldova „SINDLEX”,

 

 

 

APEL

       Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, în calitatea sa de parte componentă a societăţii civile îşi exprimă dezacordul cu acţiunile de intimidare şi profanare a  memoriei  pompierului  Ivan Nogailîccăzut recent la datorie.

       Solicităm respectuos  reprezentanţii mass-media, în vederea elucidării  echidistante a evenimentelor  cu impact  emoţional profund,  şi drama trăită în aceste momente  de familia  eroului decedat.

  

          Comitetul Federal al  Federaţiei „SINDLEX” 

Искренние соболезнования семье пожарного, погибшего при исполнении долга во время тушения сильного пожара в Кишиневе

Вот кто сегодня настоящий герой.

У погибшего пожарного остались жена и двое детей

Погибший пожарный работал в Службе гражданской защиты и чрезвычайных ситуаций МВД Молдовы с 2009 года.

Двадцативосьмилетний пожарный Иван Ногайлык погиб в пятницу при исполнении служебного долга. Он пытался потушить возгорание на складе в Кишиневе.

 С места событий поступают шокирующие подробности этой трагедии. Как рассказали корреспонденту Sputnik коллеги погибшего, он оказался заблокированным в здании сразу, как только туда попал.

"Высота этажа от пола до потолка составляет четыре метра. Внутри густой черный дым. Ничего не видно. Когда он пытался спрыгнуть вниз, то оказался заблокированным", — рассказал собеседник.

В итоге его пытались спасти около часа. Пожарного смогли эвакуировать через окно, но медикам, проводившим реанимационные действия, спасти 28-летнего молодого человека не удалось.

Погибший пожарный работал в Службе гражданской защиты и чрезвычайных ситуаций МВД Молдовы с 2009 года. Он был начальником группы одного из пунктов пожарных и спасателей Республиканского центра оперативного реагирования СГЗЧС. У старшего сержанта осталась жена и двое детей.

Другой его коллега, который участвовал в операции по спасению, госпитализирован в тяжелом состоянии.

Возгорание произошло в 9.58 на складе, который расположен на улице Заводская, 9. Объявлена мобилизация третьего уровня — на место происшествия первоначально прибыли 14 пожарных расчетов, в том числе две лестницы. Сейчас там уже все пожарные Кишинева, то есть — 18 расчетов. 

Площадь возгорания составляет более 1000 квадратных метров. Огонь до сих пор еще тушат. 

Возгорание было зарегистрировано на четвертом этаже, но затем огонь перешел и на помещения третьего этажа. Позже к месту происшествия подъехали еще две пожарных машины. Локализовать очаг возгорания пожарные до сих пор не могут. По неофициальным данным, есть риск обрушения стены здания. Поэтому всех, кто находился вблизи склада, увели за ограждение.

Известно, что кроме погибшего пожарного еще пять его коллег и три работника склада были доставлены в больницу с отравлением.

 sputnik.md

 

 

Subcategorii

Ultimime stiri

Prev Next

Nov.07

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FEDERAȚIEI "SINDLEX"

CONFERINȚA EXTRAORDINARĂ A FED…

Conferința extraordinară a Federației „SINDLEX” din 7 noiembrie 2024, desfășurată la Institutul Muncii, a avut ca scop analizarea activității Federației...

Read more

Oct.03

Sindicalistele luptă împotriva violenței în lumea muncii, ca parte a promovării și implementării Convenției OIM nr.190

Sindicalistele luptă împotriva…

În perioada 1-2 octombrie, în or. Sofia, Bulgaria, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de femei a Consiliului Regional...

Read more

Sep.26

Sindicatul "VIITORUL" pledează pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și ale garanțiilor sociale și economice pentru angajații din sistemul educațional

Sindicatul "VIITORUL…

Sindicatul Angajaților din Învățământ și Educație „VIITORUL”, organizație membră a Federației "SINDLEX", care susține drepturile angajaților din sistemul educațional, militând...

Read more

Sep.19

Consiliului General al Federației “SINDLEX” a votat remanierile managementului federal

Consiliului General al Federaț…

  La data de 18 septembrie 2024, în cadrul Institutului Muncii, a avut loc ședința Consiliului General al Federației Sindicatelor din...

Read more

Sep.15

Forumul ,,Marea Familie Sindicală”- Sindicatul "GARDIANUL"

Forumul ,,Marea Familie Sindic…

Forumul "Marea Familie Sindicală," organizat de Asociația Sindicală "Gardianul" din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a reunit sindicaliști din...

Read more

Sep.12

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE „INTEGRAREA TINERELOR PE PIAȚA MUNCII. EFORTURI COMUNE”

FORUMUL FEMEILOR SINDICALISTE …

 Membrele Organizației de Femei a Federației Sindicale din Moldova „SINDLEX”, sub conducerea președintei Angela Otean, la data de 11 septembrie...

Read more

Sep.10

Seminarul “Egalitatea de gen și implementarea Convenției 190, necesitate eminentă  pentru combaterea flagelului violenței și hărțuirii în lumea muncii” organizat de Organizația de Femei a Federației “SINDLEX”

Seminarul “Egalitatea de gen ș…

La data de 10 septembrie curent, membrele Organizației de Femei din cadrul Federației “SINDLEX” s-au reunit în cadrul unui seminar...

Read more

Sep.09

 Școla Sindicală din Moldova - ediția X

Școla Sindicală din Moldova -…

La Institutul Muncii în perioada 04-06 septembrie 2024 s-a desfășurat sesiunea de evaluare a activităților și rezultatelor obținute în cadrul...

Read more

Sep.02

Întrunirea conducerii Sindicatului “DEMNITATE” cu efectivul IP Ialoveni

Întrunirea conducerii Sindicat…

În data de 30 august 2024, conducerea Sindicatului „DEMNITATE”, reprezentată de dna Angela Otean, președinta Sindicatului, și dl Grigore Romanciuc,...

Read more

Aug.27

Activitatea Consiliului Sindicatului "VIITORUL", în peroada ianuarie-iulie 2024

Activitatea Consiliului Sindic…

În perioada 26-27 august, curent Consiliul Sindicatului "VIITORUL" a desfășurat o ședință în care a prezentat un raport privind activitatea...

Read more

Aug.26

Comunitatea sindicală instruită în Turcia

Comunitatea sindicală instruit…

Sindicatul "DEMNITATE" în contextul calităţii de membru al FIEM  (Federaţiei Internaţionale Euroasiatice a Metaliştilor), în perioada 19-23 august 2024 a...

Read more

Aug.06

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE SPECIALĂ

REALIZAREA DREPTULUI LA PENSIE…

La data de 5 august curent, Federația “SINDLEX” a organizat și desfășurat sesiunea de instruire, în format on-line cu genericul:...

Read more

Aug.19

SPARTACHIADA  AUTORITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-Ungheni 2024

SPARTACHIADA AUTORITĂȚILOR ȘI…

La data de 19 august 2024, Sindicatul “VIITORUL”, organizație membră a Federației “SINDLEX” a participat la Spartachiada autorităților și serviciilor...

Read more

Iul.15

Sindicalistele insistă ca femeile să iasă la pensie la 61 de ani

Sindicalistele insistă ca feme…

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei a crescut  cu șase luni, iar până în 2028 femeile și bărbații...

Read more

Aug.02

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

În scopul consolidării mișcării sindicaliste internaționale, la data de 31 iulie 2024, în or.Kaunas, Lituania, Președintele Sindicatului “DEMNITATE”, dna Angela...

Read more

Iul.11

Sindicaliștii solicită restabilirea tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească

Sindicaliștii solicită restabi…

Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor...

Read more

Iul.19

CNSM dezvoltă cooperarea cu Uniunea Sindicatelor Independente din Albania (BSPSH)

CNSM dezvoltă cooperarea cu Un…

Președintele Federației "SINDLEX", dl Mihail LAȘCU, secretarul general al Federației "SINDLEX", președintele Comisiei de Femei a CNSM, dna Angela OTEAN,...

Read more

Iul.15

Seminarul internaţional de instruire în domeniul consolidării capacităţilor de management sindical în Turcia, or.Ankara

Seminarul internaţional de ins…

În perioada 8-14 iulie 2024, 24 de lideri sindicali ai Sindicatului "VIITORUL" au participat la un seminar instructiv în Ankara,...

Read more

Iun.09

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-2024

FORUMUL LIDERILOR SINDICALI-20…

De Ziua Sindicalistului, care se serbează anual la data de 7 iunie Federaţia Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a  întrunit la Forumul...

Read more

Iun.06

22 de ani de la crearea Centrului Național Anticorupție

22 de ani de la crearea Centru…

Centrul Național Anticorupție, succesorul de drept al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, a împlinit astăzi 22 de ani...

Read more

Mai.26

Ediția a II a evenimentului cultural-sportiv "MAMA, TATA și EU- FAMILIA SINDICALISTULUI"

Ediția a II a evenimentului cu…

 La data de 26 mai 2024, Federația Sindicatelor din Moldova "Sindlex" a organizat activități cultural-sportive, cu genericul "Mama, tata și...

Read more

Apr.26

Congresul al IV-lea al Sindicatului "DEMNITATE"

Congresul al IV-lea al Sindica…

După o activitate de cinci ani, liderii sindicali din cadrul Sindicatului „DEMNITATE” s-au reunit la lucrările Congresului al IV-lea al Sindicatului...

Read more

Apr.16

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LIDERILOR DE SINDICAT DIN CADRUL SINDICATULUI "SALVATORUL"

INSTRUIREA INTERNAȚIONALĂ A LI…

În perioada 13 – 14 aprilie curent, liderii și activul sindical din cadrul Sindicatului „Salvatorul”, organizație membră a Federației „SINDLEX”, au beneficiat...

Read more

Mar.29

Gala organizațiilor sindicale primare

Gala organizațiilor sindicale …

La data de 28 martie 2024, în incita Palatului Republicii,  Federația ,,SINDLEX” împreună cu sindicatele membre: ,,DEMNITATE”, ,,GARDIANUL”, ,,VIITORUL” ,...

Read more

Apr.08

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITATE”

PLENARA SINDICATULUI “DEMNITAT…

În perioada 05 – 06 aprilie curent, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE” s-au convocat în plenară ordinară precongres, în cadrul căreia...

Read more

Mar.20

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - MENIREA LOR ÎN TOATE DOMENIILE VIEȚII SOCIALE

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE - ME…

La data de 17 martie curent, peste 80 de femei sindicaliste din 13 organizații sindicale, s-au întrunit la o masă...

Read more

Mar.05

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM SINDICAL!

DE LA ZETKIN ÎNCOACE-MILITĂM S…

La data de 4 martie 2024, Organizația de Femei și Organizația de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova ,,SINDLEX’’...

Read more

Mar.07

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII

           ПОЗДРАВЛЯЮ С МЕЖДУНАРОДНЫМ ЖЕНСКИМ ДНЕМ -  8 Марта.               ...

Read more

Feb.25

„Tânărul specialist”-ediția 2024

„Tânărul specialist”-ediția 20…

,, Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamană cu nici o alta, o meserie care...

Read more

Ian.31

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITORUL” A PREZENTAT REZULTATELE ACTIVITĂŢII SALE DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2023

CONDUCEREA SINDICATULUI “VIITO…

Membrii Consiliului Sindicatul Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie “VIITORUL”, organizaţie membră a Federaţiei “SINDLEX” s-au întrunit miercuri, 31 ianuarie 2024,...

Read more

Feb.27

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDICATULUI “FRONTIERA”-2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SINDI…

 Tradițional la început de an, organizațiile membre din cadrul Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, își fac bilanțul activităților desfășurate și...

Read more

Feb.01

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDERAȚIEI “SINDLEX” ÎN ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A FEDER…

Federaţia Sindicatelor din Moldova „ SINDLEX„  la data de 31 ianuarie 2024 a totalizat rezultatele activităţii în decursul anului de...

Read more

Dec.19

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului “GARDIANUL” au făcut un bilanț al activității

Sindicaliștii din cadrul Sindi…

Membrii Consiliului Sindicatului „GARDIANUL, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit marți, 19 decembrie, în sedința de dare de seamă,...

Read more

Dec.20

BILANȚUL DE ACTIVITATE A  SINDICATULUI "DEMNITATE" PE ANUL 2023

BILANȚUL DE ACTIVITATE A SIND…

Astăzi, 20 decembrie 2023, membrii Consiliului Sindicatului „DEMNITATE”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit în ședința de dare de...

Read more

Dec.18

Sindicatul “SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” a făcut bilanțul de activitate pentru anul 2023 și a trasat noi obiective pentru anul 2024

Sindicatul “SindMAI”, organiza…

Membrii Consiliului Sindicatului „SindMAI”, organizație membră a Federației „SINDLEX” s-au întrunit astăzi, 18 decembrie 2023, pentru a participa la ședința...

Read more

Dec.18

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA-2023

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLIC…

LA MULȚI ANI! POLIȚIA REPUBLICII MOLDOVA.

Read more

Dec.12

Semnarea acordului de colaborare dintre Sindicatul „GARDIANUL” și                    Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare, România.

Semnarea acordului de colabora…

Conducerea Federației Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” la data de 12 decembrie 2023 a fost gazda întrevederii cu partenerii internaționali -conducerea...

Read more

Dec.11

Conferința internațională: “REMUNEREAREA MUNCII A FUNCȚINARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL. NOI ABORDĂRI ÎN ERA MULTIPLELOR CRIZE“.

Conferința internațională: “RE…

În scopul sensibilizării opinii publice a instituțiilor naționale și cele internaționale vis a vis de problemele ce vizează discrepanța dintre...

Read more

Nov.25

Organizația primară- energia mișcării sindicaliste

Organizația primară- energia m…

La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor...

Read more

Nov.27

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMINUA FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN BAZĂ DE GEN

CONJUGÂND EFORTURILE-VOM DIMIN…

În scopul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a...

Read more