Instruirea liderilor de sindicat din cadrul Sindicatului “FRONTIERA”
La data de 13 decembrie, curent, Federaţia Sindicatelor din Moldova ”SINDLEX”, în conformitate cu planul de activitate a organizat şi petrecut seminarul instructiv: „Asigurarea şi respectarea drepturilor social-economice ale funcţionarilor cu statut special. Noi abordări.”
La acest seminar au participat președinții Uniunilor sindicale și organizațiilor sindicale primare din cadrul Sindicatului “FRONTIERA”, organizație membră a Federației “SINDLEX”, partenerul social dl Fredolin Lecari, şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră și conducerea Federației “SINDLEX” în persoana dlui Mihail LAȘCU, președintele Federației și dna Angela Otean, secretarul general al Federației.
Asigurările sociale şi accesarea la serviciile CNAS a recenţilor beneficiari din cadrul organelor de drept a constituit tema de bază a seminarului, urmată de tematici din compartimentul organizării şi managementului sindical.
Am avut drept formatori specialişti de înaltă calificare în domeniul vizat cum ar fi: dna Liuba Rotaru, directoarea direcţiei generale a Casei teritoriale de asistenţa socială Centru a municipiului Chişinău a Casei Naţionale de Asigurări Sociale: dna Natalia Darie, directoarea direcţiei Casei Naţionale de Asigurări Sociale care se ocupă de pensiile speciale a pensionarilor militari şi organelor afacerilor interne.
La fel, urmează ciclul de instruiri și cu alte sindicate și uniuni sindicale din componenţa Federaţiei “SINDLEX”, care cu certitudine vor avea un impact pozitiv în procesul dezvoltării multidimensionale a liderilor de sindicat.