Organizația primară- energia mișcării sindicaliste
La data de 25 noiembrie 2023, ora 1000, în localul Liceului Teoretic „Ghe.Biruitorul”, sala de festivități s-a desfășurat ședința membrilor Consiliului Asociației sindicale raionale Ocnița din cadrul Sindicatului „VIITORUL”.
La ședință au participat circa lideri sindicali ai Asociației, managerii instituțiilor de învățământ, conducerea sindicatului și oaspeți de onoare.
Ecaterina STURZINSCHI, președintele Asociației sindicale raionale Ocnița a informat despre măsurile întreprinse de către Consiliulu raional pentru a soluționa problemele cu care se confruntă liderii de sindicat din cadrul sistemului educațional.
Mihail LAȘCU, președintele Sindicatului “VIITORUL” a relatat despre succesele întreprinse de echipa managerială a Ministerului Educației și Cercetării și propunerile înaintate de către Consiliul Sinicatului cu priivre la îmbunătățirea cadrului legal și a vieții membrilor de sindicat, prin majorarea valorii de referință, formarea profesională continuă, deficitul de cadre, creșterea calității serviciilor educaționale și alte chestiuni sensibile.
„Organizația primară- energia mișcării sindicaliste” este genericul Campaniei naționale lansată la data de 28 martie curent de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Obiectivul general al campaniei este sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat, a spus Svetlana RÎBAC, secretarul general al Sindicatului “VIITORUL”.
Clauda CUPCEA, președntela Asociației sindicale raionale Edineț a vorbit în discursul său despre colaborare instituționlă, parteneriat și colegialitate.
În partea a doua a întrunirii s-a dat startul concursului „ Liderul sindical și Organizația primară - energia mișcării sindicaliste”, la care au participăt 3 concurenți: Tofan Irina, preșdintele organizației sindicale primare al IP Gimnaziul-Grădiniță „Petru Șargu”, Cebotari Galina, preșdintele organizației sindicale primare al IP Gimnaziul Gîrbova, Ciumac Petru, preșdintele organizației sindicale primare al Școlii de arte din orașul Ocnița.
Concurenții au prezentat: prezentarea organizației primare, simbolul și sloganul organizației, planul de activitate anual, 2 secvențe de agrement, 2 activități informative, 1 activitate de promovare a sindicatului „VIITORUL” și a organizației primare, istorii de succes, enumerarea a 3 probleme actuale ale membrilor de sindicat și propunerea ori exemple de soluționare a lor.
Toți 3 concurenți au demonstrat activism și profesionalism, iar pentru prezentările și implicarea prodigioasă în activitatea sindicalistă au fost apreciați și premiați.
Un lider eficient se formează pe parcursul vieţii. Acest gînd, dar şi multe altele, au fost infiltrate în subconştientul fiecăruia din cei ce fac parte din „familia sindicalistă” aceasta a fost ideea finală a acestei întruniri.
Colaborare instituțională dintre Sindicatul „Viitorul” și Ministerul Educației și Cercetării
La dat de 16 noiembrie 2023, în scopul identificării soluțiilor la problemele cu care se confruntă cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, cât și întregul sistem educațional din Republica Moldova membrii Consiliului Sindicatului ”Viitorul”, organizație membră a Federației “SINDLEX” au avut o întrevedere cu Ministrul Educației și Cercetării, dl Dan Perciun.
În cadrul ședinței, Ministrul Educației și Cercetării a evidențiat acțiunile ministerului ce privește asigurarea managementului eficient al resurselor umane, reducerea deficitului de cadre didactice și atragerea unui număr mai mare de tineri în profesia didactică.
La rândul său, președintele Sindicatului „Viitorul” a apreciat acțiunile ministerului ca fiind benefice și necesare, manifestându-și disponibilitatea de a contribui la identificarea soluțiilor pentru problemele din sistemul educațional.
Șefii Direcțiilor de Învățământ, parteneri sociali la nivel raional, membrii Consiliului Sindicatului „Viitorul” au dat apreciere activității manageriale a echipei de conducere a Ministerului și au solicitat de a redresa situația în sistemul de gestiune, prin: majorarea valorii de referință, care ar aduce salariul mediul în economia națională echivalent cu cel în sistemul educației, majorarea salariului minim la nivelul a 50% din salariul mediu pe economia națională, modificarea Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, privitor la statutul funcționarului public, care activează în cadrul Direcțiilor de Învățământ, revizuirea statutului lucrătorilor medicali din instituțiile preuniversitare, a formulei de salarizare per-copil, debirocratizarea sistemului, dotarea și finanțarea cercurilor de creație și alte aspecte legate de gestionarea eficientă a sistemului educațional.
Avem aceleași scopuri sindicaliste-de a asigura membrilor noștri de sindicat respectarea drepturilor de muncă, și un pachet social motivant!
La invitația președintelui Sindicatului angajaților poliției din Lituania, dnei Roma Katinienė, ca urmare a unei colaborări fructuoase intre entitățile sindicale in Poliție din RM și Lituania, o delegație a Sindicatului “Demnitate”, în perioada 12-15 octombrie s-a aflat intr-o vizită oficială la Kaunas.
Sindicatul din Politie a organizat la 13 octombrie, lună in care se sărbătorește ziua profesională a Politiei, o activitate culturală de anvergură, marcând aportul și calitatea muncii sindicaliștilor, dialogul și parteneriatul social, colaborarea eficientă și constructivă cu comunitatea civilă.
Conducătorul delegației, dna Angela Otean, președinta Sindicatului "Demnitate" a mulțumit părții lituaniene pentru cooperarea îndelungată, asigurând disponibilitatea conlucrării și pe viitor. De asemenea, s-a făcut un schimb de informație și viziuni sindicale cu alte delegații de sindicaliști din Ucraina și Polonia.
Sindicalism fără frontiere - etapa a II
În perioada 20-22 octombrie a.c., Consiliul Sindicatului ,,Demnitate”, însoțiți de echipa de fotbaliști din rândul membrilor de sindicat, s-au aflat în deplasare la omologii săi, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual al MAI din România.
Întâlnirea s-a desfășurat în stațiunea Sarata-Monteoru din județul Buzău, evenimentul făcând parte din cadrul proiectului sindical ,,Sindicalism fără Frontiere,, activitate unde Sindicatul ,,Demnitate”, în luna aprilie a acestui an, a fost gazda primei etape, a doua etapă fiind jucată în sala sportivă a complexului Sportiv Sarata-Monteoru.
Agenda binomului s-a soldat cu o instruire sindicală și schimb de bune practici în domeniul recrutării membrilor de sindicat, apărarea drepturilor de muncă și celor social-economice a funcționarilor publici cu statut special, promovarea sindicalismului la nivel ramural, național și regional, și a unui meci amical de fotbal dintre două echipe de fotbal de tineri sindicaliști și de vârsta 40-50 ani, din parte fiecărui sindicat.
Activul sindical din ambele sindicate și-au propus dezvoltarea în continuare a unei cooperări multidimensionale.
Experiența prezentului proiect va contribui întru sporirea activităților sindicale per unitate, per sindicat și Federație.
Delegația Sindicatului ,,Demnitate”, a fost condusă de către președintele sindicatului, doamna Angela Otean, iar în calitate de invitat special a fost prezent dnul Igor Zubcu, presedintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI face parte din Federația Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual, organizaţie membră a Confederației Cartel ALFA, cu care Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova are semnat acord de colaborare.
Sindicatul "GARDIANUL" a semnat Acordul de cooperare cu Sindicatul de profil din Lituania
La data de 13 octombrie 2023, Sindicatul “Gardianul”, organizație membra a Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, în persoana președintelui dl Andrei Ivanov și Sindicatul angajaților din penitenciare din Lituania, reprezentat de președinte dl Darius Cekavicius au semnat Acord de colaborare.
Acordul va contribui la dezvoltarea relațiilor sindicaliste dintre cele două sindicate privind apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, la fortificarea relațiilor de colaborare, cât și consolidarea solidarității la nivel internațional.
Semnarea acestui Acord a avut loc în prezența președintei Federației angajaților din organele de drept din Lituania, dna Loreta Soscikiene și secretarului general al Federației Sindicatelor din Moldova SINDLEX, dna Angela Otean, care au și inițiat acest proces de negociere bilaterală.
Fiecare dintre părți și-au dorit cât mai multe perspective oferite de posibilitatea cooperării pe acest segment.
Еще статьи...
Подкатегории
Страница 9 из 128
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

45678910111213