PASTE FERICIT!
Multstimaţi colegi!
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti
Comitetul General al Federaţiei
Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”,
Vă adresează sincere urări de sănătate şi prosperitate.
Fie ca minunea Învierii Domnului să Vă aducă
linişte şi căldură în casă şi
în suflet, bunăstare şi bucuria împlinirilor.
Alături de cei dragi, să aveţi parte
de izbîndă în tot ce făuriţi.
PASTE FERICIT!
Preşedintele
Federaţiei “SINDLEX”
Mihail LAŞCU
Conferinţa a II-a а Federaţiei „SINDLEX”
La data de 07 aprilie 2017, Federaţia Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", şi-a petrecut cea de-a II-a Conferinţă a Federaţiei, care statutar are menirea de a-şi evalua activitatea pe durata a celor 5 ani de la creare, a-şi alege conducerea pentru următoarea perioadă, dar şi de a stabili strategia şi perspectivele de viitor.
Forul superior sindicalist a fost onorat cu prezenţa de delegaţii înaintaţi din toate ramurile de activitate, subdiviziunile şi unităţile vizate, cît şi de conducerea de vîrf al CNSM în persoana domnului Oleg Budza, Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova. Parteneriatul social a fost reprezentat de către dl Alexandru Jizdan, ministrul afacerilor interne şi dl Oleg Babin, viceministrul de interne, el şi preşedintele Comisiei de negocieri şi consultări la nivel de ramură.
Alături de conducerea Federaţiei au fost şi delegaţiile din România prin prezenţa dlui Niculai ISACHE, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Naţionale a Poliţiştilor şi a Personalului Contractual şi a dlui Marius IONESCU, vicepreşedinte al FSNPPC iar Federaţia Internaţională Euroasiatică a lucrătorilor din Metaliştilor a fost reprezentată de adjunctul secretarului general Turajon Raupov, secretarul financiar al Sindicatului „Tюрк Метал” Uisal Altundag, preşedintele Comitetului sindical Ozghiur Codja, preşedintele Comitetului sindical Resul Dursun.
Dl Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", a punctat toate aspectele activităţii sindicale a Federaţiei pe parcursul perioadei de referinţă, accentuând rolul fiecărui subiect în realizarea acestora , cît și circumstanţele care au impulsionat sau din contra, au stagnat buna funcţionalitate și colaborare interinstituţională. Conferinţa unanim a apreciat activitatea Consiliului General drept una bună, urmînd ca perioada care va decurge după, să aducă noi înalţimi profesionale în domeniul sindical și revendicări mai provocatoare și mai solide în domeniul protecţiei condiţiilor de muncă și a drepturilor sociale celor din cadrul Ministerul afacerilor interne, CNA și desigur celor din Ministerul Educaţiei, care fac parte din Sindicatul „Viitorul”.
De asemenea, președintele Federaţiei SINDLEX, Mihai Lașcu a apreciat colaborarea sindicatelor cu actuala conducere a ministerului, exprimându-și mulţumirea pentru susţinerea oferită în vederea consolidării drepturilor social-economice şi interesele legale a colaboratorilor organelor de drept a Republicii Moldova.
Ministrul Alexandru Jizdan a menţionat despre importanţa dezvoltării și consolidării sindicatelor şi fortificarea parteneriatului acestora cu societatea civilă, exprimând disponibilitatea conducerii MAI în vederea iniţierii și realizării unor proiecte de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă și de trai a funcţionarilor cu statut special, dar și asigurarea protecţiei juridice și sociale a angajaţilor Ministerului.
Dl Oleg Budza, președintele CNSM a salutat lucrările Conferinţei, asistenţa partenerilor sociali, a delegaţiilor din străinătate și și-a expus convingerea că calitatea serviciilor sindicale prestate de către Federaţia „SINDLEX” beneficiarilor, adică membrilor de sindicat este una apreciată, consistenţă și calificată.
Faptul că conducerea Federaţiei este vocală atît în cadrul mişcării sindicaliste, cît și în societate, în media scrisă și televizată, indică clar transparenţa și verticalitatea lucrului bine făcut.
Atît colegii din România, cît și cei din Turcia au apreciat atît buna organizare a evenimentului, dar și au felicitat Federaţia cu prilejul unităţii și solidarităţii sindicaliste.
Dna Angela Otean, secretarul general al Federaţiei și-a expus iniţiativa de a se stabili un dialog productiv între Parlamentul Republicii Moldova, Comisiile parlamentare și sindicat, în vederea perfecţionării cadrului legal ce vizează drepturile social-economice. Fiind abordată în același timp și eficientizarea activităţii Comisiei naţionale pentru consultări și negocieri colective, cu scopul asigurării unei conexiuni eficiente între partenerii sociali și a conveni ulterior asupra unor drepturi suplimentare pentru funcţionarii publici cu statut special.
Conferinţa, prin vot deschis a ales în calitate de președinte al Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX" pe dl Mihail Lașcu, dr. în drept, de fapt realegerea acestuia l-a creditat în continuare la promovarea și dezvoltarea obiectivelor trasate anterior, și i-a asigurat jirul încrederii din partea membrilor de sindicat. Tot aici, a fost aleasă noua componenţă a Consiliului General al Federaţiei, organ de conducere a Federaţiei în perioada dintre Conferinţe, cît și noua componenţă a Comisiei de cenzori.
La prima plenară a Consiliului general nou ales, a fost aleasă noua Conducere a Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX".
Ca Secretar General al Federaţiei a fost realeasă dna Angela Otean, prim-vicepreședinte - dl. Alexandru Gobjila, iar vicepreședinţi au fost aleși: dna Elena Scripnic, dna Tatiana Romanenco, dnii: Vasile Bînzaru, Vitali Mutaf și Andrei Bodean
PRIVIŢI VIDEO de la minută a
25-a : Emisiunea Dialog Social din 11 aprilie 2017
PROTESTELE CADRELOR DIDACTICE AU LUAT AMPLOARE
La data de 28 martie 2017 Sindicatul „Viitorul”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” s-a solidarizat cu membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, altor centre sindicale ramurale, conducerii Confederaţiei Sindicale Naţionale şi a participat la acţiunea de protest, prin pichetare în faţa Guvernului.
În cadrul acestui protest au fost înaintate cerinţe de a majora salariile angajaţilor din sistemul educaţional, de a egala salariul pentru categoria I de salarizare cu mărimea minimului de existenţă, salariile asistentelor medicale din şcoli, majorarea salariilor angajaţilor cu funcţii conexe şi alte revendicări.
Participanţii la protest au scandat: „Vrem majorarea salariilor”, „Vrem o viaţă decentă”, „Întoarceţi tinerii înapoi în ţară”.
În aceiaşi zi, membrii de sindicat ai Asociaţiilor sindicale raionale Ocniţa şi Asociaţiei sindicale municipale Bălţi din cadrul Sindicatului „Viitorul” au asistat la adunarea sindicală cu genericul: „Protejarea drepturilor social-economice ale membrilor de sindicat, prin prisma organizării şi desfăşurării lor în modul stabilit de lege a întrunirilor: mitingurilor, demonstraţiilor, manifestaţiilor, procesiunilor, marşurilor, pichetărilor şi etc.”.
Dl Mihail LAŞCU preşedintele Sindicatului „Viitorul ”a reiterat importanţa unei activităţi sindicale corecte şi transparente în procesul realizării parteneriatului social, mobile pentru a acţiona prompt şi corect la înaintarea revendicărilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale salariaţilor.
La fel, dna Ecaterina Sturzinschi, preşedintele Asociaţiilor sindicale raionale Ocniţa a punctat în discursul său despre rolul fiecărui lider în promovarea mişcării sindicaliste, corecta lui poziţionare în cadrul dialogului social, respectarea legislaţiei de către acestea şi la rândul lui solicitarea fermă din partea acestora privind respectarea legislaţiei muncii de către angajatori şi reprezentanţii acestora.
De asemenea, Dl Efim IVAS, preşedintele Asociaţiei sindicale municipale Bălţi a cerut tuturor să dea dovadă de solidaritate în mişcarea sindicală, el a subliniat aici că numai prin eforturi comune şi în cadrul legii, trebuie să pună în aplicare revendicările noastre justificate pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al membrilor de sindicat.
Un nou model de salarizare în şcoli
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova "SINDLEX", Mihail LAŞCU a participat la 28 martie 2017 la emisiunea "Publika report", unde s-a discutat tematica privind sararizarea în cadru sistemului educaţional.
Ziua Poliţiei naţionale ale României
La data de 24 martie 2017 delegaţia Sindicatului „Demnitate”, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”, a participat la serbarea Zilei Poliţiei Naţionale a României în or.Bârlad, judeţul Vaslui.
Delegaţia sindicatului, compusă din 12 persoane a fost condusă de dl Mihail LAŞCU, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX”. Împreună cu conducerea sindicatului la această întrunire au luat parte membrii organizaţiei sindicale primare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Hînceşti şi organizaţiei sindicale primare a Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” al IGP, MAI RM.
La şedinţa festivă dl M.LAŞCU a felicitat conducerea şi efectivul Inspectoratului de Poliţie al or.Bârlad cu sărbătoarea profesională – Ziua Poliţei Naţionale şi a menţionat colaborarea fructuoasă între organizaţiile sindicale ale Inspectoratul de Poliţie Hînceşti din Republica Moldova şi Inspectoratul de Poliţie al or.Bârlad, România.
Cu prilejul Zilei Poliţiei Naţionale toţi membri delegaţiei din Moldova au fost decoraţi cu diplome din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie şi a organizaţiei sindicale primare a Inspectoratului de Poliţie Bârlad.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a felicitat efectivul Inspectoratului de Poliţie cu sărbătoarea şi a înmânat gazdelor cadouri din numele conducerii Federaţiei. La rândul său, dl Ion Pârău, vice-comisar al IP Hînceşti a mulţumit colegii din România pentru invitaţie la sărbătoare, a menţionat relaţiile bune create între colectivele ambelor Inspectorate de Poliţie şi a înmânat diplome şi cadouri colegilor.
A doua zi echipa delegaţiei noastre a participat la competiţii sportive unde s-a clasat pe locul III din cele 8 echipe participante, ulterior fiind decoraţi cu cupe şi diplome de performanţă.
More Articles...
- Femeile sindicalistele bat alarma: Impactul migrației asupra copiilor rămași fără supravegherea părinților devine din ce în ce mai pronunțat
- Şedinţa Comisiei de dialog social „angajator-salariat” la ÎS Servicii Pază a MAI
- Masa rotundă ,,Situaţia femeilor din Republica Moldova şi din raionul Ocniţa”
- Solidarizarea membrilor de sindicat în susţinerea angajaţilor Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”
Subcategories
Page 89 of 128
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 89
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/sindlexmd/public_html/templates/demnitate_template/html/pagination.php on line 95

84858687888990919293